Giovani Becali a lansat un atac devastator la adresa lui Cornel Dinu în cadrul emisiunii ProSport LIVE, toate acestea după ce fostul selecționer al României i-a înjurat pe mai mulți oameni din fotbalul românesc.
Celebrul impresar nu a avut milă de Cornel Dinu și i-a transmis un mesaj clar. Acesta îi cere ”Procurorului” să nu mai vorbească despre oamenii din fotbalul românesc, deoarece va fi nevoit să ofere detalii mai puțin știute despre el.
”Nu am văzut, dar eu mă aștept la orice de la Cornel Dinu. Filmarea pe care mi-o arătați acum e nimic pe lângă ce a făcut el la viața lui. Asta e nimic pe lângă ce a spus. Ăsta este acel Cornel Dinu care vă vrăjește cu acele cuvinte frumoase, literare, cu cultura lui…Ați văzut ce cultură are!
Asta era de mine că nu am nici liceu, dar de el care are 2-3 facultăți?! Asta e nimic pe lângă ce știu eu. E floare la ureche. E diavol, e satana. El i-a trădat pe toți. A vorbit urât și despre mine. Aș putea face 1.000 de cărți despre el.
Hristo Stoichkov a vrut să îl dea în judecată. Eu i-am zis că nu are importanță, că e nimeni ca să îl dea în judecată. Nu aveam nicio relație cu el. Ce era el la Dinamo? Era antrenor. Ce treabă aveam eu cu un antrenor. Nu credeți ce spune Dinu. Dacă nu își bagă mințile în cap și nu își închide gura aia spurcată… atunci eu, personal, mă angajez să spun lucruri care nu o să îi convină. Ce dovezi are? Asta e problema”, a spus Giovani Becali pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER